Despre cuvantul „bolero” se spune ca ar proveni de la un joc de indemanare (boliche) ce consta in aruncarea si prinderea ununi ghem legat cu-o sfoara (bola = bila). Scriitorul Estébanez Calderón il descria pe la 1926 ca «dans saltaret si ca in zbor». Textele care compun aceasta carte imita acele miscari ale boleroului, jonglatul cu bilele, incercarea de a le imprima un sens.
"O croaziera pe Dunare" este o carte plina de informatii, fapte, intamplari si interpretari, puse in pagina cu har si mestesug. O abordare debordanta, o generoasa risipa de rigurozitate, talc, umor, ironie, o chemare din strafunduri de a cunoaste, descoperi si iubi minunatia de fluviu care ne-a fost sortit sa fie, alaturi de Marea Neagra, Nistru si Tisa, hotarul natural al Romaniei.
Coperta cartii ni-l infatiseaza pe alpinistul-medic (sau, daca vreti, pe medicul-alpinist) Viorel Nicolaescu escaladand traseul „Lupul cel Rau” din Postavarul. Se intampla asta pe la sfarsitul anilor ’70, cu putin timp inainte ca temerarul catarator sa scape de „raiul comunist”, stabilindu-se in SUA.
Ei bine, Iosif Ghetie, inginer electronist de profesie, da o admirabila dimensiune, prin paginile noii sale carti, fundamentalei idei de a calatori pentru a cunoaste, de a te bucura de minunatiile realizate atat de Cel de Sus, cat si specia umana. Pentru el si Vera, sotia sa - realizatoarea unor incantatoare fotografii -, nici un drum nu-i pustiu, neinteresant, nici un pas nu-l faci in gol daca stii sa vezi, sa auzi, sa provoci conexiuni, practic sa stii sa-ti traiesti calatoria cu toata fiinta si intreaga putere de receptionare, de asimilare. Ei intaresc adevarul in toata deplinatatea si armonia lui: daruiesti ca sa primesti, primesti ca sa daruiesti. Daca pe Sisif ni-l imaginam urcand, frant de chin, cu pamantul in spate, pe Iosif Ghetie nu-l poti vedea decat purtand globul in brate, cu o satisfactie care n-are seaman. De fapt, el (ei) intruchipeaza insasi magia calatoriei...